Filed under: Critica de film
“It must have been extremely hard for Rourke to play The Ram because he had to revisit some of the most difficult moments of his life, but it actually ends up helping his performance because it feels so genuine and sincere.” (Adam Tobias – Watertown Daily Times)
Se pare ca proverbul “cui pe cui se scoate” a iesit iarasi la suprafata. Este exact ca in roast-ul facut de cei de la Comedy Central cu Pamela Anderson: de unde oare a gasit Mickey Rourke atata inspiratie pentru rolul din “The Wrestler”? Hmm, din punctul acesta de vedere filmul frizeaza autobiografia.
Dupa “Requiem for a Dream” (2000) si “The Fountain” (2006) Darren Aronofsky revine cu “The Wrestler”. Filmul este fara nici un dubiu o drama, ba pe alocuri chiar mai mult, o drama dusa la paroxism, o drama traumatica. Randy “The Ram” Robinson, interpretat de Mickey Rourke, este un luptator ajuns la senectute care inca mai reuseste sa traiasca din succesul pe care l/a avut in tinerete. Cele cateva meciuri in care mai activeaza si bucuria – mai mult nostalgica – a publicului il tin pe linia de plutire. Dar, ca in orice drama, lucrurile se schimba radical cand Randy sufera un infarct. Bandajele, ochelarii, aparatul auditiv sunt doar niste carje care au prelungit artificial viata corpului sau. Acum ca inima i/a cedat are nevoie de o carja mai importanta – are nevoie de iubire. Iubirea nu/i va reda corpul, dar il va ajuta sa/si duca viata mai departe.
Pacientii iubirii lui Randy sunt doua femei: Cassidy (Marisa Tomei) si Stephanie (Evan Rachel Wood). Prima este o dansatoare intr/un club de noapte, iar cea de/a doua este fiica lui Randy. Superdefensive, ambele il vor respinge pe Randy. Suferinta luptatorului se adanceste progresiv: debuteaza prin colapsul corporal si este urmata de colapsul spiritual. Primul colaps duce la decrepitudine, cel de/al doilea la singuratate. Solutiile la singuratate nu pot fi decat doua: iubirea sau sinuciderea.
Filmul este unul apasator, greu de digerat. Mie mi s/a parut ca tema ar fi deconspirarea corporalitatii. Exista niste paralele minunate intre “The Ram” si “Cassidy”. In primul rand, ambii isi castiga existenta prin intermediul trupului. Femeile isi vand trupul dansand, lupatorii isi vand trupul luptand. Randy si Pam sunt personalitatile celor doua corpuri “The Ram” si “Cassidy”. Ambele corpuri traiesc dintr/o glorie trecuta odata cu tineretea. Ambele corpuri sunt imbatranite. Ambele corpuri au fost sacrificate – si aici imi place la nebunie aluzia la “The Passion of the Christ” al lui Mel Gibson. Sacrificiul lui Iisus a fost unul suprem care a avut ca scop mantuirea intregii umanitati. Sacrificiile pe care le fac personajele din filmul lui Aronofsky sunt unele idiomatice. Luptatorul mantuieste publicul, prostituata isi mantuieste clientul. Suferinta este moneda de schimb pentru mantuire. Fiecare personaj sufera in felul lui.
Corpurile imbatranite devin carnuri. Dupa ce se retage din viata de luptator, Randy ajunge sa munceasca in carmangeria unui supermarket. Este o alta carne printre carnuri sterile de suflet. La un moment dat, Randy o spune cu gura lui: “I’m a broke down piece of meat. And I’m alone.“
Un alt lucru care mi/a placut foarte mult sunt cadrele de la inceputul filmului in care este introdus personajul principal. Camera refuza sa/i surprinda fata lui “The Ram” pana in momentul cand acesta ajunge acasa si devine “Randy”. In lumea wrestling-ului Randy are o personalitate corporala. Este de ajuns sa/l vedem din spate. Cand ajunge in intimitatea propriei case, camera se concentreaza asupra fetei lui, asupra adevaratei personalitati. Tin sa precizez ca “personalitea” este foarte strans legata de fata prin etimologia acestui cuvant. “Personalitate” provine din cuvantul grecesc “prosopon“= mastile (sau fetele) pe care le purtau actorii in tragediile grecesti.
In concluzie, “The Wrestler” este un film care merita vazut. Nu sunt insa atat de entuziast in privinta lui sau a rolului pe care il joaca Rourke la fel cum sunt altii. Nu mi se pare un film extraordinar. As opta oricand pentru “Requiem for a Dream” in defavoarea lui “The Wrestler”, daca ar fi vorba despre capodoperele lui Aronofsky, si pentru “Der Siebente Kontinent“, daca ar fi vorba despre drame. Filmul este facut la Hollywood si vine la pachet cu multe stereotipii indigene.
Lasă un comentariu până acum
Lasă un comentariu
